Replica pistol M9 A3 CO2 Umarex este o copie fidela fabricata dupa cunoscutul model de pistol Beretta 92F. Productia acestui model a inceput in Italia in 1972. Pana in prezent au aparut pe piata diverse variatii ale acestui model de pistol cu design, materiale si calibre diferite! Fortele armate ale USA dar si alte tari din Europa au adoptat acest model de pistol datorita designului si configuratiei sale.
Functioneaza pe baza de capsule CO2, trage semi automat si este prevazuta cu sistem blowback.
Replica este realizata din metal si ABS in nuante de negru mat.
Componentele din metal sunt mansonul, incarcatorul, tragaciul, piese interne, cocosul, catarile. Doar prinderea tactica de pe maner este din ABS.
Manerul este usor texturat pentru a spori stabilitatea utilizatorului. Marcajele, designul realist si greutatea replicii o apropie de arma reala.
O sina RIS sub teava permite montarea unui laser sau altui dispozitiv tactic. Un cablu tactic poate fi atasat in montura de pe maner.
Spre deosebire de alte modele replica are teava externa mai lunga prevazuta cu filet extern ce permite montarea unui amortizor cu filet de 14 mm CCW.
Pachetul include: replica, incarcator, cheie imbus, manual de utilizare, bile de test.
Replica nu este compatibila cu incarcatoarele de la KJW.