luneta airsoft

Pot folosi o lunetă airsoft sau un red dot pe o armă reală?
Unii spun da, alții ba.

De ce DA?

Da, poți utiliza o lunetă sau un red dot airsoft pe o armă reală.
Au același sistem de prindere (există și exceptii, cum e șina de 11 mm).
Au reglaje, zoom, reticul la fel ca cele reale, deci se pot utiliza pentru a vedea ținta.
Sunt mult mai accesibile ca preț, se situează mult sub prețul celor reale.
E mult mai ieftin să faci experimente pe o lunetă ieftină, mai ales dacă ești începător.
Designul este la fel, reglajele Windage și Elevation sunt la fel, reticulul are forme și culori asemănătoare.

De ce NU? 

Nu poți utiliza o lunetă sau un red dot airsoft pe o armă reală pentru că sunt replici și nu sunt realizate din aceleași materiale ca cele dedicate pentru armele reale, deci deteriorarea acestora va fi mult mai rapidă.
Reglajele nu rezistă la șocuri puternice, recul, se dereglează ușor, prin urmare grupajul va fi pe o rază mai mare.

Ce are în plus o lunetă sau un red dot care este dedicat armelor reale?

Zoomul este mai mare, poate ajunge la 14x și reticulul iluminat este mai intens.
Punctul este mai mic, mai precis.
De exemplu, reticulul la un red dot real este de doar câțiva centimentri în diametru, pe când la o lunetă airsoft este cât spatele inamicului, nu știi exact unde vei trage.
Lentilele sunt realizate din materiale de calitate, au aplicate diverse tratamente și straturi de protecție.
Reglajul este precis, lucru cu care nu ne putem mândri când vine vorba de cele dedicate airsoftului.
Apă, pamânt, noroi, lovituri puternice, nu reprezintă o problemă.

Poți utiliza o lunetă reală sau un red dot real pe o replică airsoft?

Sigur că da, reglajele precise, fiabilitatea, durabilitatea, etc. vor transforma jocul de airsoft într-o experiență pe cinste.

Dacă îți permiți acest lucru, nu cred că vei dori să te întorci înapoi la accesoriile optice dedicate airsoftului.

Cam atât despre acest subiect. Așteptam completările voastre legate de acest subiect.

Până data viitoare echipa Oqtagon vă urează spor la airsoft!