Paro 2018

Sâmbătă 21.04.2018 un nou eveniment PARO a avut loc în Turda.

Ca de fiecare dată, echipele înscrise s-au înfruntat la o serie de probe cu grade diferite de dificultate, cuantificate cu puncte şi cronometrate de către arbitri, pentru ca la final cea mai bună echipă, cu cel mai bun punctaj, să câştige.

Un număr de 54 de pasionaţi de airsoft, organizaţi pe echipe, au parcurs contra timp un număr de 10 probe serioase.

Unii, veterani la această competiţie, alţii, începători, dar cu siguranţă la fel de motivaţi să câştige.
Scopul acestor ediţii naţionale şi acestor probe are un singur final, pregătirea pentru Finala PARO 2018 de la Alba Iulia în anul centenar.

Cei de la PARO îi aşteaptă cu braţele deschise pe toţi cei care doresc să scrie istorie în micul manual de airsoft.

Dacă la prima vedere părea o joacă de oameni mari, iată că până în 2018, implicarea membrilor PARO a făcut ca astfel de competiţii să fie regulate şi preferate de către pasionaţii de airsoft din România.

Ca să ne ducem aminte de unde am pornit alături de PARO vedeţi Adventure Airsoft Contest ediţia 2016 şi editia 2017.

paro turda

Aşa cum ne-am obişnuit şi de această dată magazinul Airsoft Cluj a sprijinit acest eveniment prin sponsorizarea lui cu premiile pentru ocupanţii de pe podium.

Sponsorii şi organizatorii îşi doresc ca astfel de competiţii airsoft să fie mai des întâlnite în rândul pasionaţilor de airsoft şi nu numai.

Suntem alături de airsoftişti şi vom fi mereu, pentru că ne dorim ca acest sport să fie luat în serios.
Suntem nerăbdători pe măsură ce se apropie finala acestei competiţii, dar până atunci mai e mult de lucru.

Detalii despre competiţie, regulament, punctaj, echipe puteţi găsi pe pagina de Facebook a evenimentului sau pagina oficiala PARO.

Şi presa locală din Turda a fost interesată de acest eveniment inedit, după cum se vede mai jos:

Până data viitoare, echipa Airsoft Cluj vă urează spor la airsoft!

Dacă ești în căutarea unui sponsor pentru evenimentul tău, contactează-ne.
Vezi dacă te încadrezi în proiectele de sponsorizare.